Traian Demetrescu

Il était charmant! ne spune Anatole France despre poetul care a „murit tînăr la 68 de ani”. Cuvîntul acesta se desprinde ca un ecou produs de întreaga armonie a versurilor, isvorîte din sufletul poetului ca o muzică dulce, ușoară și veselă, — un fel de voluptate intelectuală, gustată cu delicu, pe drumul anevoios și trist al vieței.
Este un fel de filosofie de temperament, care constă în a privi lumea printr'o prizmă artificială a imaginațiunei, ce resfrânge o lumină trandafirie sau albastră peste aspectele sumbre ale ființelor și lucrurilor. Ași numi această filosofie o înșelare de sine conștientă, o iluzie a sufletului, despre care ce ne pasă că e falșe, dacă ea ne dă amăgirea cea mai poetică, cea mai bine-făcătoare a vieței!
(Théodore de Banville, pagina 522)

Cînd, primăvara, vine-n cîrduri
Poporul blînd de rîndunele,
Eu parcă-aștept să se re-ntoarcă
Și visurile mele

Cînd viața pare mai frumoasă
Și mai lipsită de suspine,
Eu tot aștept să se re-ntoarcă
Și visele-mi senine...

Se duce vara... și se duce
Poporul blînd de rîndunele, —
Iar eu mă simt tot mai departe
De visurile mele...

("Melancolie", publicată pentru prima oară în 1896, după care postum în volumul " Aquarele")

[La réalité ! ...Monstre hideux, qui de nos rêves et illusions se nourrit. Qui est le bienheureux qui ne la voit pas, qui la soustrait à ses sens, qui la remplace par son propre idéal ?]

Realitatea !… Monstru hidos, hrănit cu iluziile și visurile noastre...Cine e fericitul care n-o vede, care o suprimă din fața simțurilor sale, care o înlocuiește cu idealul său ?
(Contraste de Crăciun)